Atelierul va fi realizat începând cu o scurtă prezentare teoretică cu scopul de a expune evoluția modelului sistemic complex utilizat la ISCRA – Istituto di Psicoterapia Sistemica e Relazionale, Modena. Mai precis, ne vom concentra asupra ciclului de viață al tinerilor părinți cu copii și asupra modului în care aceștia se diferențiază de familia de origine pentru a crea granițe bune, dar cu conexiuni puternice. Se va examina tema familiilor rupte și cea a luptelor între generații sau între colegi, dar și situația actuală a migrațiilor.

Principalele tehnici prezentate vor fi:
- co-construirea unei genograme tridimensionale, o genogramă interactivă realizată cu blocuri mici colorate de lemn;
- desenul casei, un desen al casei familiei în trecut, în prezent și într-un viitor dorit;
- Profilul Stilurilor Relaționale, un interviu reflexiv care permite cuplului să înțeleagă și să devină conștient de procesul lor de conectare structurală.

Vom prezenta instrumentele noastre de lucru, cerând participanților să experimenteze nemijlocit în cadrul atelierului aceste tehnici. Participanții vor avea șansa de a identifica modele de similitudine, originalitate și repetare și de a propune schimbări. Sala va fi împărțită în 3 părți; fiecare parte va fi condusă de un moderator care va exemplifica unul dintre instrumentele utilizate în procesul DAN – PSR, Genograma Tridimensională, Desenul Casei etc.

Moderatori:
Dr. Mauro Mariotti – doctor în medicină, pedopsihiatru, psihiatru. Consultant tehnic oficial și expert desemnat de Curte. Mediator familial. Cofondator și director al ISCRA, Institutul de Psihoterapie, Mediere și Consiliere.
Achille Langella – psiholog clinician, psihoterapeut, secretar al ordinului psihologilor „Emilia Romagna”. Cercetător ISCRA.
Nicoletta Scaltriti – psiholog clinician, psihoterapeut. Cercetător ISCRA.
Greco Muratori – psiholog. Cercetător ISCRA.

Acest atelier face parte din evenimentele științifice organizate pentru speciliști în cadrul pre-conferinței EFTA-TIC, Meeting of Trainers 2018 ce se desfășoară la Timișoara în perioada 28-30 septembrie sub tutela Europeean Family Therapy Association - Training Institutes Chamber și organizarea ATFCT.